Pestera Holloch sau Gaura Iadului

În partea central-estică a Elveţiei, între Lacul Celor Patru Cantoane şi Valea Linth,pitoreasca regiune Schwyz, se adăposteşte într-un sălbatic munte calcaros pestera Holloch sau Gaura Iadului. Intrarea se găseşte la 734 m altitudine absolută undeva în partea inferioară a Masivului Silbern, înalt de 2317 m. Numele peşterii este legat în mod curent de al Văii Muota deşi ea se află de fapt pe Valea Starzlen, foarte aproape de confluenţa cu Valea Bisis, abia după unirea celor două, valea se cheamă Mouta. Administrativ cavitatea aparţine regiunii Schwyz şi se află la 15 km distanţă de satul Moutathal, accesibilă îndeosebi din oraşele Zurich şi Lucerna.
De la o gaură înspăimântătoare la…cea mai lungă peşteră din lume. Cunoscută de localnici cu mult timp înainte, peştera a constituit permanent o egnimă şi un loc de temut, pe motivul că, în timpul ploilor sau topirii zăpezilor, pe gura ei ieşea un puternic şuvoi de apă. Teama începe să dispară după anul 1875, când un curajos locuitor din Moutathal, Alois Ulrich, se aventurează şi pătrunde pentru prima oară în peşteri, satisfăcându-şi curiozitatea; l-au urmat, apoi probabil şi alţii. În anul 1888 cavitatea era deja cunoscută, iar din anul 1899 începe explorarea ei, care continuă şi azi.
Prima etapă are ca protagonişti pe speologii P. Egli, A. Widmer şi Beeller, care întocmesc, în 1902, primul plan al peşterii, pe o lungime de 3,6 km. În anul 1904, P. Egli îşi susţine doctoratul cu o lucrare despre Hölloch aceasta fiind prima teză de doctorat din lume cu subiect speologic.
Oamenii de ştiinţe de peste hotare încep să fie atraşi de lucrările prezentate şi E. A. Martel, cel mai mare speolog al vremii, vizitează peştera, iar hidrogeologul belgian Rahir face prima colorare fluoresceină. Încă din această perioadă începe amenajarea peşterii ca obiectiv turistic, continundu-se, în acelaşi timp, şi explorările, astfel încât în anul 1913 Gaura Iadului era cunoscută pe o lungime de 6 km.
Izbucnirea primului război mondial a avut urmări nefaste şi asupra Hölloch-lui, deoarece activitatea se întrerupe 35 ani. Poate că ar fi rămas şi astăzi o peşteră cvasinecunoscută, E.A.Martel,după vizita făcută, n-ar fi notat în jurnalul său că în 1906 echipa condusă de Widmer făcuse noi descoperiri pe care nu le cartase. Această notiţă a determinat Societatea Elveţiană de Speologie să reia explorările in 1948. Se remarcă, printre alţii, O Granges, H Nunlist şi A Grobet, dar figura reprezentativă devine Alfred Bogli, geograf de talie mondială. A Bogli se dedică speologiei, conştient de faptul că peştera constitue un mijloc excelent pentru explicarea unor probleme geografice, geologice etc.
O etapă importantă o reprezintă perioada 1949-1952 când în urma reluării explorărilor şi cercetărilor, peştera atinge 25 km, intrând astfel în rândul marilor cavităţi de pe glob. O atenţie deosebită a fost acordată ridicărilor topografice, executate sub conducerea lui H Nunlist, şi cercetărilor referitoare la coroziune şi eroziune, făcute de A.Bogli.
Prima etapă a marilor descoperiri, încadrată între anii 1952-1958, începe cu un fapt senzaţional care timp de nouă zile i-a ţinut sub tensiune pe toţi speologii elveţieni patru exploratori (printre care şi Bogli) sunt blocaţi în peşteră de o puternică viitură şi, după nouă zile, când nimeni nu mai spera în supravieţuirea lor, au apărut la intrarea zăvorâtă…supăraţi pe cei care închiseseră poarta fără permisiunea lor. Aceasta nu a fost singura dată când Gaura Iadului a încercat să se răzbune pe om, care îndrăznise să-i tulbure liniştea, în decembrie 1955 – ianuari 1956, de două ori apele provanite din topirea rapidă a zăpezii, au suprins înăuntru grupuri de exploratori (din fericire scăpaţi cu viaţă).
În iarna anului 1952-1953, o mare descoperire Galeria S.A.C. (SAC = iniţialele de la Schwitzerischer Alpen Club, respectiv Clubul Alpin Elveţian), aceasta îi convinge pe specialişti că sunt abia la început cu explorarea Holloch-ului.
Activitatea se intensifică şi o altă descoperire – Galerie Pagodelor, care în ianuarie 1955 este legată de Galeria SAC. Visul celor care îşi riscaseră viaţa este împlinit – HOLLOCH are 55 km şi este cea mai lungă peşteră din lume. Bilanţul perioadei 1952-1958 impresionează:

  • -Holloch măsoară 70,0 km (cu 45 km mai mult decât 1952)
  • -este cea mai lungă cavitate de pe glob
  • -siguranţa existenţei altor galerii neexplorate
  • -având o denivelare de 390 m începe să se afirme şi din acest punct de vedere, ea apare ca o cavitate complexă,caracter specific peşterilor din Alpi
  • -pe plan ştiinţific, peştera devine un veritabil laborator subteran, se studiază în special circulaţia subterană şi A.Bogli emite o nouă teorie privind formarea peşterilor.

Urmează o perioadă (1958 – 1964) cu mai puţine noutăţi punându-se accent pe reorganizare întrucât sondajele făcute anunţau noi galerii pentru explorarea cărora se impunea o bază materială specială şi alpinişti încercaţi. Se reorganizează întregul sistem, înfiinţându-se “Grupul de lucru Holloch” cu participarea speologilor elveţieni, austrieci şi vest-germani. La sfârşitul acestei etape peştera măsura 78,0 km şi continua să fie cea mai lungă peşteră din lume.
A doua perioadă de mari descoperiri începe după anul 1965. Aceasta poate fi considerată pe drept cuvânt etapa marilor performanţe dar şi a marilor decepţii, deoarece în acest timp au avut loc atât de multe evenimente.
Marile noutăţi sunt date de explorarea părţilor extreme. Este descoperit şi explorat de alpinişti Sistemul Superior. Profitând de o perioadă lungă de secetă, un grup condus de A.Bogli pătrunde în nivelul inferior (activ) şi adaugă la lungimea peşterii încă 4 km. Explorarea activului este considerată ca cea mai epuizantă şi îndrăzneaţă din istoria peşterii deoarece respectivii au fost obligaţi să meargă târâş, conştienţi de faptul că o cât de mică viitură însemna moarte sigură.
Sunt adăugaţi an de an noi kilometri: 78,0 km (1964); 80,9 km (1965); 85,3 km (1966); 93,3 (martie 1967). Cum peştera deţinea deja titlul de cea mai lungă din lume, cei care asudau aici, în Holloch, ţinteau de fapt depăşirea mult râvnitului “prag” de 100 km. Cu evoluţia arătată mai sus, toţi sperau că Gaura Iadului va ajunge prima la formidabila performanţă. În acest scop începe organizarea unei mari expediţii pentru luna decembrie 1967. Dar, toate speranţele sunt spulberate cu numai o lună şi ceva înainte de începerea expediţiei, la 1 noiembrie 1967 când se anunţă că Flint Ridge Caves, peştera constituită cu numai şase ani în urmă, are 101,9 km; este prima mare deziluzie pentru Holloch, pentru că aceasta însemna:

  • -renunţarea la superlativul de “cea mai lungă peşteră din lume”;
  • -pierderea şansei de a avea încă un titlu de glorie,respectiv, acela de primă cavitate ce a depăşit lungimea de 100 km.